Aur

Aurul este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul Au și numărul atomic 79.

Generalități

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se putea obține ușor în cantități mici. Se crede ca aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma unor bucăți strălucitoare din nisipurile râurilor și din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa față de agenții corozivi. Ușor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica Culoarea acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanțe de galben, alb și roșu. Acest amestec determină numărul de carate al aurului. Este unul din cele mai dense metale.

Mineralogie

Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte rare. Aurul se găsește majoritar în doar câteva minerale rare și într-o proporție mai mică în alte câteva. Uneori acesta e întalnit și sub forma de aliaj cu alte metale, în special argint.

Puținele minerale care acceptă în formula lor existența aurului fac parte dintr-o subclasă a sulfurilor și sunt numite telururi. Foarte rar se găsesc telururi care să nu conțină aur. Aceasta se explică prin faptul că telurul este singurul element de care aurul se atașează foarte ușor. Printre telurile cele mai bogate în aur, și așa putine, se numără : nagyagit, calaverit, silvanit și krennerit. De regulă acestea se prezintă sub formă de minereuri de aur. Uneori se găsesc și în asociație cu aurul nativ.

Tot in grupa sulfurilor există și o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care și-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în Culoare si strălucire. Ce diferențiază totusi aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea și densitatea.

Minerale asociate: cuarț, nagyagit (săcărâmbit), calaverit, silvanit, krennerit, pirita si alte sulfuri.

Indicatori de calitate: Culoare, densitate, duritate, maleabilitate, ductibilitate.

Prelucrarea în trecut a minereurilor aurifere în România

Omul preistoric a folosit foițele si firicelele de aur la confecționarea unor rudimentare podoabe (brățări, idoli etc) pe care le modela după placul lui, supunându-le la bătaia cu ciocanul.

Minereul bogat in aur, așa cum provenea din vână  era mărunțit cu multă răbdare in piuie (râșnițe, mojare) , făcute la început din piatră, apoi din fier. Tulbureala produsă din măciniș era trecută la șaitroc  pentru selecționarea firișoarelor de aur (aurul, mai greu, rămânea la fund).

Prelucrarea în șteampuri primitive era cunoscută din timpuri vechi . O roată de moară obișnuită mișca câteva baterii de lemn, alcătuite fiecare din câte trei pisăloage. Minereul fărămițat manual (“părăclit”) cu ciocanul era așezat în blocuri de fag întărite cu cremene , puse în dreptul fiecărui pisălog, prevăzut la capătul de jos cu saboți de cremene sau de fier. Șuvoiul de apă, ce era indeobște abătut dintr-un pârâu apropiat, mișca roata, iar fusul acesteia, cu ajutorul unor zimți, ridica și lăsa în voie pisăloagele să cadă în blocul de fag cu minereu. Măcinatul și spălatul minereului erau ajutate de o șuviță de apă, care trecea necontenit prin piua de lemn. Cam jumătate din aur rămânea în piuie, iar restul era purtat de firul de apă, sub forma unei tulbureli, printr-o sită și apoi depusă într-un mic bazin numit “melegar”. Ceea ce nu trecea prin sită se Numea “țaglă”, ce se lua și se spăla pe un “vălău” . “Hapul”  rămânea pe “vălău”, iar resturile (“roamele”) într-un alt bazin, aflat la capătul “vălăului”. “Hapul” se strângea apoi și se alegea din el, în șaitroc, aurul liber. Tulbureala scursă în “melegar” se prelucra prin spălare, fie pe “vălău”, fie pe un plan înclinat acoperit cu o țesătură din lână scămoșată  care avea menirea de a prinde fluturașii și granulele de aur .

Tulbureala se putea spăla și cu ajutorul “hurcei”, ce era o ladă simplă de lemn, acoperită cu un ciur. Măcinișul, udat fără întrerupere și mișcat prin greblare, lăsa să treacă prin ochii ciurului materialul fin purtător de aur. Aici, scândura de brad sau firele de lână țesută, barau și opreau fluturașii de aur.

Aurul se topea apoi intr-un mojar, până se obținea o “galcă” de aur.

Extracție modernă prin metode tradiționale în România

Ioan Cătălina (n. 1935) este singurul căutator de aur autorizat din Romania, născut în satul Stănija, comuna Buceș, Județul Hunedoara. Zona din care provine Cătălina este una bogată în resurse aurifere, dovadă stând Numeroasele mine din zonă. În anii '50, în aceasta comună în jur de jumătate dintre familii dețineau o astfel de amenajare. La fel și familia sa. Odată cu nationalizarea, exploatarea aurului de către săteni a fost interzisă, iar extracția aurului a fost continuată de săteni clandestin, in mare secret. În aceea perioadă Securitatea a suspectat tot timpul multe familii că ascund cantități ilegale de aur, din cauza relelor tratamente și abuzuri mulți fugind în Muntii Apuseni, de teama altor persecutii.

Pe vremea comunismului, Ioan Cătălina a lucrat mulți ani ca tehnician în uzine de preparare a aurului. În anul 1999 s-a decis să muncească pentru el. Dupa ani întregi de drumuri pe la autorități, în urma cererii și luându-se în considerare experiența sa, în 2005 săteanul a primit autorizația de extracție și prelucrare de minereuri neferoase și rare. A devenit astfel primul căutător de aur cu autorizație din Romania. Batrânul spune că această activitate e mai mult o pasiune moștenită din tată în fiu decât o munca. El a concesionat toate râurile din împrejurimi pentru a-și putea desfăsura activitatea. El extrage minereul aurifer, îmbinand tehnologia veche, din batrâni, cu tehnologii industriale la scară redusă.

Tehnica obținerii aurului

Tehnica a învățat-o de la bunicul său, dar a putut să o pună în practică abia după căderea comunismului. Minereul aurifer adus de aluviuni sau bucațile de rocă desprinse din maluri sunt spălate, la fața locului, în saitroc. După câteva repetări ale operației de spălare, pe fundul saitrocului, în bucatile de minereu, strălucesc câteva firicele de aur. Faza a doua se petrece la mica fabrică a meșterului. Aici, bucățile de rocă sunt supuse unei măcinari preliminare pe un concentrator, care are drept scop separarea minereului de steril. Urmează apoi măcinarea minereului într-o moară cu bile de unde rezultă un concentrat în formă de pulbere. Moara stănijanului are o capacitate de măcinare de 40 de kilograme de minereu pe oră. În moară, alături de minereu, este adaugată cărămidă, var, sodă calcinată și mercur. Concentratul obținut este amestecat cu apă și lăsat să se matureze timp de o oră. În final, separarea aurului din concentratul obținut se face prin amalgamare cu mercur într-un amalgamator tip coloană. Randamentul acestuia este de peste 90%, ceea ce înseamna că, practic, aproape tot aurul existent în concentrator este recuperat. Particulele fine de aur sunt atrase de mercur, după care, prin sifonare, sunt separate de acesta.

Căutarea aurului - activitate turistică

De câtva timp turismul a devenit o altă sursă de venit pentru Ioan Cătălina. El le ofera turiștilor veniți în zonă cursuri de minerit.

Informație utilă

Muzeul Aurului, unicul din Europa se găsește in orașul Brad, județul Hunedoara. Muzeul înfățișează un istoric al mineritului în România, prezentând totodată minerale provenite din zonă, din Maramureș și de la Ocna de Fier, precum și eșantioane de aur nativ găsite în Munții Apuseni.