Fosforul nu poate exista liber în natură deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Se găsește numai sub formă de compuși, mai ales fosfați. Principalul mineral care conține fosfor este apatita. Totodată se află în corpul plantelor și animalelor sub formă de combinații anorganice(carapacea scoicilor, oasele vertebratelor) și sub formă de compuși organici(sânge, creier, păr, fibre musculare, gălbenuș de ou, lapte).

Descoperire

Fosforul a fost descoperit in anul 1669 de catre alchimistul german Hennig Brand din Hamburg. Acesta a supus niste reziduuri de urina la un proces de calcinare in retorta, in absenta aerului. Fosfatii din urina au suferit un proces de reducere sub influenta carbonului format prin pirogenarea resturilor organice continute. Hennig a descoperit proprietatea fosforului de a lumina in intuneric cu lumina albastra, numindu-l ”foc rece”. Denumirea de ”fosfor” provine de la termenul de origine greaca ”phosphorus”, ce inseamna ”purtator de lumina”. Ulterior, J.Kunckel in Germania si R.Boyle in Anglia redescopera procesul de obtinere. A. Lavoisier intuieste pentru prima data ca fosforul este un element chimic. I.Gahnn (1770), iar apoi Scheele (1777) semnaleaza prezenta elementului in oase.

Alotropia

Fosforul apare în mai multe modificații alotrope fundamentale, cum ar fi: fosfor alb, roșu, negru, cele mai importante forme fiind fosforul alb și fosforul roșu.

Proprietăți fizice. Structura fosforului alb

Din cauza solubilității în grăsimi, fosforul alb este toxic, spre deosebire de fosforul roșu. Fosforul alb în stare solida și lichidă are molecula formată din patru atomi de fosfor care ocupă vârfurile unui tetraedru regulat. Unghiurile de valență de 60 sunt mici, indicând o tensionare considerabilă a moleculei, ceea ce ar explica marea reactivitate a fosforului alb.

Proprietăți chimice ale fosforului

Spre deosebire de celelalte forme alotrope, fosforul alb este mult mai reactiv. Se aprinde ușor în aer și arde cu flacără gălbuie, formând pentaoxidul de fosfor(P₂O₅), formula moleculară corectă fiind P₄O₁₀:P₄ + 5 O_2EXCES → P₄O₁₀. Datorită ușurinței de aprindere, fosforul alb se păstrează sub apă.Acesta luminează verzui și foarte slab în întuneric, în prezența oxigenului din aer și a umidității. Fenomenul este cauzat de oxidarea produșilor inferiori de oxidare ai fosforului(P₂O₅→P₄O₁₀), fenomen numit chimioluminiscență. Cu F, Cl, si Br reacționează cu aprindere sau explozie, iar cu I mai lent:P₄ + 6 Cl₂→4PCl₃; P₄ + 10Cl₂→4PCl₅

Are o combinație lentă cu S la temperatura camerei și energică la temperatură ridicată:P₄+6S→2P₂S₃; P₄+10S→2P₂S₅

Reacția fosforului cu metale conduce spre formarea fosfurilor:P₄+ 6Mg→2Mg₃P₂

Reacția cu vaporii de apă formează acid fosforic și hidrogen la temperatură mai mare de 250 °C:8P+32H₂O→8H₃PO₄+5H₂↑

Proprietățile fiziologice ale fosforului

Fiind solubil în grăsimi, fosforul alb este foarte otrăvitor. Având afinitate mare pentru oxigen determină dispariția lui din sânge. Introdus în stomac produce vărsături cu dureri mari și moarte. Ca antidot se recomandă oxid de magneziu, sulfat de cupru și altele.